Ce se schimbă?

Ceea ce observăm

Perspectiva și amenajarea camerei se schimbă, inclusiv focusul facilitatorului: nu mai poți observa cu aceeași ușurință o întreagă cameră cu participanți și să evaluezi ce grup are nevoie de tine. De altfel, vei observa mult mai puțin limbaj al corpului, și vei observa participanții pe rând. Vei avea nevoie de un co-facilitator, chiar și pentru un grup mai mic, pentru a putea fi atent la reacții și la elemente non-verbale. Apoi, trebuie să iei în considerare și mediul în care se află participanții: să fii în fața computerului înseamnă și să fii conectat la email, conturi de social media, și tot felul de notificări care îți afectează atenția și concentrarea. Într-o sesiune tradițională poate fi ușor, chiar amuzant, să separi participanții de laptopuri și telefoane mobile; într-o sesiune virtuală devine imposibil. 

Ceea ce simțim

Felul în care interacționăm, trăim și percepem emoții se schimbă. Pentru că nu ne putem uita decât la o persoană deodată, s-ar putea să identificăm mai puține indicii emoționale — poate fi util să încurajezi participanții să își împărtășească emoțiile în timpul atelierului (de exemplu, dacă nu sunt confortabili cu o anumită activitate). Technologia poate acționa și ea ca un factor de stres suplimentar, atunci când participanții au probleme tehnice sau atunci când un aspect tehnic le întrerupe fluxul gândirii; ține minte asta atunci când le gestionezi așteptările. În sfârșit, un aspect pozitiv: participanții participă în acest atelier de acasă sau de la birou — deci dintr-un spațiu familiar, confortabil și sigur. 

Ceea ce spunem

Conversațiile și gesturile noastre non-verbale se schimbă. Our conversations and our non-verbal cues change. O conversație virtuală necesită un ritm diferit (pentru că participanților le ia mai mult ca să clarifice ceea ce spun), și mai multă răbdare (pentru că participanții au de așteptat până le vine rândul să vorbească). Ca facilitator, trebuie să te asiguri că fiecare membru al grupului se exprimă atunci când vrea să spună ceva, dar și că fiecare participant își așteaptă rândul. Semnele și diverse funcții ale platformelor virtuale pot fi de ajutor în acest sens: un participant poate ridica mâna pe Zoom dacă vrea să vorbească și poate spune un anumit cuvând atunci când a terminat de vorbit, iar răspunsurile scurte și simple pot fi înlocuite de un semn (un thumbs up poate înlocui un ”da”). 

Ceea ce facem

Și acțiunile, și uneltele noastre se schimbă. Nu mai poți muta fizic un grup dintr-o cameră în alta — participanții tăi sunt blocați în același loc (pe un scaun, în fața computerului). Să le schimbi perspectiva pentru a le cataliza gândirea divergentă va cere mai mult efort din partea ta, iar anumite exerciții și energizere s-ar putea să nu funcționeze deloc în noul context (de exemplu, nu se mai poate pasa o coală de hârtie către un alt participant, și nu mai poți crește nivelul de energie al grupului rugându-i să se ridice de pe scaun și să așeze postit-uri pe o tablă).

Ce nu se schimbă?

Descoperă mai multe resurse pentru facilitare remote: